Cand am aflat ca o sa am o prezentare in Kenya am stat linisit: sigur se va anula. Timpul a trecut si chestiile au devenit serioase. A trebuit sa ma vaccinez, mi-am facut varianta completa de vaccinuri, 6 in total, insa tot speram ca se anuleaza.
Insa a venit inevitabilul: s-a confirmat si a trebuit sa plec. Habar n-aveam ce ma asteapta acolo si nici timp sa studiez n-am avut foarte mult, fiind super ocupat la birou. Si iata-ma plecat fara sa am nici macar un contact in Kenya. Mi-am dat seama de asta abia cu o zi inaintea plecarii, dar era duminica si n-aveam ce face. Am sunat la hotel si i-am rugat sa trimita masina sa ma ia.
Zborul a fost prin Amsterdam, m-au upgradat la business pe primul segment si tocmai ce-am realizat cat de lame este sa platesti o palarie de bani pe un bilet de business. Nu ai nici un avantaj, exceptand accesul in lounge si faptul ca mananci un pic mai bine ca ceilalti. Realitatea e ca mananci acum la business ce se manca acum 2 ani la economy.
Dupa o ora jumatate in Amsterdam, in care am reusit sa fumez vreo 3 tigari in scurt, am plecat spre Africa. Tot pe iesirea de urgenta, recomand cu caldura locurile 9BC, 21BCHG, 51BCHG, unde ai o multime de spatiu la picioare. La un moment dat m-am uitat pe fereastra si am vazut o mare de nisip cat vedeam cu ochii. Nici un nor, cateva dune, perfect clar, numai bun de pozat daca as fi avut camera cu mine. Apoi vreo ora m-am tot uitat si m-am minunat cat desert pot sa aiba astia saracii. Asta a fost momentul in care m-am hotarat sa scriu pe blog, in sensul ca am fost martor la atatea lucruri incat chiar merita sa le impartasesc cu ceilalti.
Iata-ma aterizat in Nairobi. Prima surpriza a fost temperatura: nu era atat de cald pe cat m-as fi asteptat (am aflat apoi ca orasul se afla la o altitudine de ~1600m). In aeroport am avut senzatia ca m-am intors in timp: totul vechi, parca era o institutie de stat de pe vremea lui Ceausescu, totul ingalbenit, personalul imbracat ponosit, magazine cu kitch-uri africane alternand cu duty-free-uri fara preturi la produse, nici un POS, cateva calculatoare foarte vechi prin magazine cu monitoare de 14 CRT…
Am ajuns la coada pentru viza. In avion ne pusesera sa completam 3 formulare: unul pentru gripa porcina, unul pentru intrare in tara si unul pentru viza. Viza costa $25 din cate stiam, dar nu aveam dolari ci doar niste euro la mine. Am intrebat pe niste paznici si mi-au spus ca viza pentru o zi costa $10 si o pot plati in euro, dar costa 20 EUR, pentru ca dolarul e mai puternic. Mi s-a parut super dubios si m-am intors sa caut un bancomat, lucru destul de rar in Kenya. Am scos 2000 de silingi de-ai lor, cam $25-$30, suficient pentru viza, si m-am asezat din nou la coada. Stand la coada am vazut cu coada ochiului o camera cu gratii, un fel de inchisoare, unde erau niste albi si vorbea cineva cu ei printr-un geam cu gratii. M-a apucat o teama instantaneu, dandu-mi seama ca nu stiu pe nimeni in tara aia si in caz ca mi se intampla ceva n-aveam pe cine sa sun.
Cand mi-a venit randul la viza, am vrut sa platesc cu silingi. Surpriza: nu se primesc silingi, doar dolari, lire sterline si euro. Cum vine asta? Adica orice altceva in afara de propria moneda? Am si lei, primiti? Am dat totusi 20 EUR ca sa scap, oricum ii decontam si m-am indreptat spre iesire sperand sa imi vad numele pe placuta cuiva. Intr-o multime super pestrita si care nu inspira deloc incredere (posibil sa ma fi inselat pe fondul temei care se instalase) mi-am vazut numele si respectiva persoana, reprezentantul hotelului in aeroport, m-a luat spre iesire, mi-a comandat taxi si a stat in permanenta cu mine in timpul in care o gramada de dubiosi se invarteau in jurul nostru.
Am mers cu James spre hotel, pe partea stanga a autostrazii (!) (au fost colonie britanica pana foarte tarziu, 1975, si tot englezii le-au facut autostrazi) si a vorbit cu mine intr-o engleza perfecta cu un accent african destul de ciudat. Mi-a zis ca le merge bine, ca stie ca am avut alegeri duminica, ca IT-ul se dezvolta si la ei destul de repede, “deja au inceput oamenii sa isi cumpere calculatoare acasa” (!), dar “internetul e foarte rar”. Mi-a spus ca hotelul unde am prezentarea este la 300m de hotelul in care stau, dar pentru ca am bagaj nu e sigur sa merg pe jos. De fapt nu e sigur nicicum fiind alb. Am ajuns destul de repede la hotel, unde pentru a intra in parcare erau agenti de securitate care se uitau cu oglinda sub masina, iar la intrarea in hotel era poarta de security check ca in aeroport (ca in Istanbul). I-am lasat 5 EUR bacsis lui James si mi-a multumit cateva minute, inclusiv “God bless you”.
La receptia hotelului era relativ ok, insa pentru ca am cerut camera de fumatori a trebuit sa astept 30 de minute pentru a o pregati. Eu personal ma asteptam sa pot fuma oriunde in Nairobi, nefiind nicio regula stupida de-a UE in functiune, insa m-am inselat amarnic. M-am dus la restaurant (integral de nefumatori), un mix intre specific italienesc si african, o mancare cu aspect destul de dubios si unele produse vechi de-a dreptul, dar am mancat tot fiind lihnit de foame de pe drum. Cand am terminat masa a fost si camera mea gata, insa nu a fost deloc ce ma asteptam. 5 stele la ei sunt echivalentul a 2 stele la noi. Totul vechi, stramb, baia murdara, o apa ciudata care nu reusea deloc sa imi spele sapunul… deprimant de-a dreptul. Am reusit insa sa dorm bustean vreo 5 ore dupa care mi-am facut micul bagaj si m-am dus catre micul dejun. Asta a fost mult mai bun ca cina, insa tot cam murdar. Omleta se facea de o persoana care nu inspira deloc igiena, iar tigaile si aragazul erau naclaite de mama-mama.
In drum spre celalalt hotel am reusit sa iau si un pic pulsul orasului. Cladiri destul de interesante, un stil clar britanic, oameni haotici si pestriti, poti calca oricand o duzina cu masina fara sa iti dai seama, traverseaza peste tot, merg pe strada, murdarie, politie care inspira mai mult teama decat siguranta, aglomeratie mare, strazi largi, nicio regula de circulatie, multe parcuri.
Prezentarea a iesit foarte bine, oamenii de IT de acolo erau mult deasupra perceptiei mele recente, cu toate ca nu toti aveau acces curent la internet.
Am terminat pe la 16:30 si aveam zborul la 23:00, asa ca ma aflam intr-o mare mare dilema: sa ma risc sa fac un tur de oras cu un ghid/taximetrist, sa atarn pe acolo pana mai tarziu sau sa plec direct la aeroport. Pana la urma ratiunea mi-a dictat sa nu ma risc, am atarnat inca vreo ora si jumatate si l-am sunat pe James, soferul de taxi. James era intr-un blocaj de circulatie, a zis ca imi trimite un coleg in 10 minute, dar nu s-a materializat. Dupa 20 de minute am rugat la receptia hotelului sa imi cheme un taxi si l-am rugat pe om sa ma duca la aeroport pe un drum mai ocolit ca sa vad si eu niste puncte de reper. Omul voia sa ma duca in parcul national sa vad si eu un elefant sau o zebra, dar am refuzat din cauza bagajului, pentru ca nu stiam ce sa fac cu el. Mi-a aratat universitatea, primaria, curtea de justitie (poza mai jos), parlamentul (din descrierea parlamentarilor mi-am dat seama ca parlamentul romanesc se trage din cele africane), hotelurile mai importante, insa el tot insista ca trebuie sa vad parcul national sau sa merg intr-un safari de jumatate de zi ca sa inteleg ce e Kenya. Ca sa scap de asta i-am zis ca mai vin o data anul asta si o sa il rog pe el sa ma duca. Am stat la niste cozi in trafic cum n-am vazut nici macar la noi, am vazut niste autobuze care parca erau din filmele alb-negru, dar una peste alta a meritat.
Intr-un final am ajuns la aeroport cu vreo 3 ore si ceva inainte si mi-am aprins o tigara dupa ce m-am dat jos din masina. Cineva din personalul aeroportului mi-a facut semn sa o arunc si mi-a aratat mainile impreunate. M-am speriat destul de rau, nu stiam cum sa scap de tigara si ce mare infractiune facusem. Cand am ajuns din nou in dreptul intrarii, m-a abordat si mi-a zis ca pot fi arestat pentru ca am fumat, m-a intrebat de ce am fumat, era clar ca omul voia bani. Am incercat sa scap cat mai repede si nu-mi doream decat sa ajung in zona portilor de acces si sa gasesc un loc de fumat. Am facut checkinul si controlul pasaportului rapid si am inceput sa intreb de loc pentru fumat. SUPRIZA: nu exista nici un loc de fumat in aeroport iar daca fumez undeva ma aresteaza! Asta a pus capac la toate, nu-mi doream decat sa ma vad plecat mai repede si am intrat in panica: cum stau nefumat aproape 12 ore? Ai dracu astia, nici in fata aeroportului, nici in aeroport… unde spanac fumeaza oamenii? Eram deja catranit si m-am hotarat sa nu le las niciun ban, asa ca n-am cumparat absolut nimic de la ei. Cand m-am vazut in avion m-am mai linistit, iar in aeroport in Amsterdam (unde sunt locuri de fumatori), de unde scriu intreaga poveste, m-am simtit acasa.
In concluzie, vizita in Africa a fost o experienta. De dragul experimentului a meritat, insa nu stiu daca imi doresc sa revin. In mod clar nu-mi doresc sa revin singur, poate in 2 senzatia e altfel. La fel de probabil merita facut si un safari si vazut un elefant, o girafa sau poate un leu in libertate. Pe de alta parte ma gandesc cum e in celalte tari, avand in vedere ca Kenya e cam pe locul 2, dupa Africa de Sud. Cum o fi in Congo?
Related posts:
Entries (RSS)
damn! mi-ai luat-o inainte! 🙂
e chiar atat de unsafe??
mi se pare ca ai stat intr-un stres permanent.
pentru mine asta a fost senzatia. tu fiind mai globetrotter ca mine si mergand insotit nu cred ca vei avea nici un fel de problema 😉