Dupa temperaturi de 25 de grade, stat acasa pe la 10 grade timp de o saptamana, am plecat in Munchen pentru cateva zile. O vreme mizerabila, cateva grade peste zero. Cu toate astea mi-a prins bine un oras diametral opus fata de Nairobi.
Transportul de la aeroport este impecabil. Si daca tot vorbim de aeroport, este cel mai tare aeroport din Europa dupa parerea mea. Totul pus la punct, aerisit, clar, curat, self check-in, amabili, punctuali. Pentru a merge in oras ai la dispozite taxiurile (toate sunt Mercedes, cu cateva mici exceptii), S-Bahn (tren-metrou) si autobuzul Lufthansa. Am luat autobuzul pentru ca avea statie fix langa hotelul meu iar cu S-Bahn-ul ar fi trebuit sa schimb de cateva ori si n-aveam chef sa trag de bagaj.
Contrar fata de Nairobi, aici te poti plimba in relativa siguranta in orice moment din zi si din noapte. Spun relativa pentru ca in zonele non-turistice nu sunt oameni nici noaptea dar nici ziua. O sa revin la subiectul asta. In orice caz, exceptand cativa romani care strangeau fonduri pentru copii saraci in centrul orasului, nu m-a abordat nimeni.
Desi am fost de mai multe ori in Munchen, din lipsa de timp n-am vizitat decat Marienplatz. Si acum m-am dus glont tot acolo. Era targul de Craciun in toata zona pietonala si arata cu adevarat extraordinar. Poate daca n-ar fi plouat era chiar mai frumos. Totul luminat uniform, fara chestii care nu se integrau in decorul general, o gramada de chioscuri la fel in care se vindeau suveniruri mai mult sau mai putin kitch-oase, mai mult sau mai putin scumpe, carnati, clatite, vin fiert… Cu vinul fiert este foarte interesant, toata lumea bea din cani pentru care platesc garantie. In felul asta se asigura si ca piata ramane curata si clientul e bucuros ca bea civilizat vin din cana. Oricum asa puzderie de lume mai rar am vazut intr-un obiectiv turistic, pur si simplu te calcai in picioare pentru nimic concret.
Dupa turul de onoare al pietei si a zonei pietonale (si pozele de rigoare) m-am indreptat catre un alt punct de reper al meu in Munchen, si anume beraria Hofbrauhaus. Prima oara am fost acolo acum 8 ani cred si de atunci de fiecare data cand sunt in oras merg acolo. Au fost dati in care am mancat in fiecare seara numai la Hofbrauhaus, ba chiar si cand schimb in aeroport mananc la Hofbrauhaus-ul de acolo din melancolie. Dar revenind la cel din centru, nu mancarea este cea care te atrage, ci atmosfera. Chiar este atmosfera germana, cred ca toti stau ca mutii ziua si se dezlantuie seara la berarie. Pe o suprafata enorma sunt insirate mese de lemn, scaune de lemn, in mijloc o orchestra care canta melodii bavareze, se serveste in principal bere la halba de 1L si se mananca mancare grea. Si nu e foarte scump comparativ cu celelalte restaurante.
Dupa partea de turism a trebuit sa ma duc si la client timp de 2 zile, undeva in zona industriala a Munchen-ului, o suburbie al carei nume nu l-am retinut. Este un nume de-ala lung nemtesc pe care nu poti sa il retii si nici nu poti sa il scrii daca ti-l dicteaza cineva. Ei bine, aici mi-am confirmat parerile mele despre nemti. Adica am fost de peste 10 ori dar nu m-am gandit niciodata atat la urmatoarea chestie: cand astia lucreaza nici nu-ti dai seama ca cineva respira acolo. In zona aia era spre exemplu un sediu destul de mare Microsoft spre exemplu, vreo 6 cladiri ale lor si probabil peste 1500 de angajati. Spre deosebire de sediul nostru din Bucuresti, unde lumea misuna in permanenta, e tot o activitate, la astia zici ca treceai pe langa un sanatoriu. Eu ajungeam dupa ce se incepea serviciul si mergeam o bucata pe jos. In drumul meu nu ma intalneam cu nici o fiinta omeneasca, cu nici o masina si nici in jurul sediilor nu era nimeni., cu toate ca parcarile erau pline. La fel si la client: tot sediul plin insa de afara ziceai ca e o cladire parasita. In sediu fiecare la biroul lui, muncea acolo in tacere, nici nu se observa. Din nou comparatie cu noi: nu tu bisericute, nu tu o barfa la cafea, nu intarziati, nu oameni in fata cladirii la fumat, nu muzica la birou, nu vorbit tare. Pur si simplu niste oameni goi.
In zonele rezidentiale pustiu si tacere dimineata, in cursul zilei, seara si noaptea. Oamenii sunt prea ocupati sa faca bani in timpul zilei ca sa nu foloseasca statul acasa pentru dormit si atat. Din nou comparatia cu Bucurestiul este inevitabila.
Sa ne fie clar: ii admir pe nemti pentru ceea ce fac si ce sunt, insa nu ii invidiez deloc. Cred ca daca as trai acolo m-as urca pe pereti sau as lua-o razna. E totul mult prea linistit. Vorba unui bun prieten: “parca sta sa se intample o catastrofa”. La fel si cu copiii, acum ca sunt in tema: nu au nici o treaba cu ei, am vazut copii pe ploaie in carucior, am vazut copii sugari foarte dezbracati pentru vremea de afara, am vazut copii pe care nu i-au bagat parintii in seama un drum intreg cu metroul, copii care plangeau si li se indesa o suzeta in gura si gata.
Concluzia a tras-o cineva drag mie: “astia sunt mai tristi ca noi“. Punct.
Related posts:
Entries (RSS)