In orice caz planificarea unei calatorii in Belgia nu este foarte grea datorita in primul rand infrastructurii extraordinare. Chiar daca nu am avut zbor pentru Antwerp, Bruxelles mi s-a parut cel mai eficient, urmand apoi sa iau trenul catre Antwerp. Cand zic tren nu trebuie sa va ganditi la trenul din Otopeni pentru care trebuie sa mergi intai cu autobuzul. Tren intr-un aeroport civilizat inseamna ca vei cobori cateva niveluri din terminalul de sosiri si ai ajuns in statie. De aici poti lua tren catre orice oras din Belgia, Luxemburg, Olanda si chiar si trenuri de mare viteza catre Franta. Inca o chestie interesanta la trenurile lor: poti cumpara bilet de la casa de bilete, de pe net sau de la conductor (trebuie sa il anunti inca de pe peron, iar daca statia de unde pleci nu are casa de bilete platesti pretul normal, altfel platesti o taxa de vreo 2 euro). Biletul de la aeroportul din Bruxelles pana in Antwerp a fost 9.45 Euro. Faptul ca trebuia sa schimb in Bruxelles Nord mi-a dat ceva griji, insa acolo totul a fost foarte simplu. Peste tot este orarul trenurilor cu linia de la care pleaca plus monitoare cu trenurile urmatoare.

La o ora de la aterizarea in Bruxelles eram deja in gara din Antwerp, cu tot cu schimbarea trenului din Bruxelles Nord. In Antwerp (zis si Anvers, Anwerpen) era o vreme mizerabila, cateva grade cu plus, ceata si vant. Oricum ceva mai bine decat in Romania, unde erau -8, iar drumul de la Breaza la aeroport fusese cel mai greu drum din viata mea (zapada tasata, tiruri… ora 5 dimineata).

Cateva cuvinte despre gara din Antwerp (Antwerpen Centraal): este pe 4 niveluri, la -2, -1 si +1 circula trenuri, la 0 sunt magazine si case de bilete. Cladirea in sine este impresionanta, construita la inceputul secolului iar in 1998 i-a fost adaugat unul dintre niveluri, lucrare in valoare de 1.6 miliarde de Euro. N-am facut poze la ducere, iar la intoarcere n-am mai apucat pentru ca am luat trenul din alta statie. Trebuie totusi sa atasez niste poze (copyright Wikipedia):

La hotel (Express by Holiday Inn), n-am stat foarte mult pentru ca de data asta chiar voiam sa vizitez putin. Fiind destul de central am luat-o pe jos si in cateva minute eram in port (Anvers este cunoscut ca unul din cele mai mari porturi din Europa. Chiar si presedintele nostru a lucrat acolo), personal insa nu mi s-a parut nimic remarcabil acolo si am incercat sa ajung in zona pietonala.
Dupa ceva eforturi cu harta, avand in vedere ca strazile lor nu sunt drepte si ti se pare ca te invarti intr-un labirint, am vazut si am pierdut de cateva ori catedrala cea mare, intr-un final am reusit sa ajung la baza ei. Aceasta se numeste “Catedrala Doamnei noastre”, finalizata in 1518 si este cea mai mare din toate tarile de jos. Acum, scriind despre ea, imi pare rau ca n-am incercat sa ma urc in turn.

Odata ce m-am vazut in zona turistica mi-a fost foarte simplu sa vad si restul. M-am luat dupa turisti si am ajuns in piata mare, ceva similar cu cele din Bruxelles si Brugge. Sunt convins ca pe o vreme frumoasa arata impecabil. Cea mai impozanta cladire e primaria , avand in fata o statuie a unui urias, iar toate celelalte laturi sunt ocupate de case lipite cu arhitectura tipic Benelux (daca citeste vreun arhitect, scuzati-mi ignoranta).

Mi-am adus aminte imediat ca ma aflu in Belgia si am remarcat Mossel (zise si Mussels/Moules/Scoici) pe unul din restaurantele din piata. In amintirea mai celebrelor Chez Leon si Leon de Bruxelles n-am putut rezista tentatiei si m-am desfatat cu cea mai mare portie pe care am gasit-o. A doua zi am aflat ca era Chez Leon in Antwerp si n-am stiut , dar data viitoare nu-l ratez cu siguranta.

Dupa masa coasta rupta (sau fisurata sau cum o fi fost ea) a inceput sa doara teribil drept penalizare pentru carat de bagaje si mers pe jos atata timp. Asta a fost semnul ca trebuie sa o iau inapoi spre hotel. Mi-a fost foarte greu sa ma orientez pe harta si am luat-o logic: din piata la vale spre apa, iar cum hotelul era langa port insemna ca trebuia sa merg pe malul apei in directia corecta. Am avut noroc pentru ca am nimerit si directia si am vazut si o fortareata in drumul meu pe care o vazusem prin pliante. S-a dovedit ca era muzeul maritim si parea interesanta, dar bifasem suficiente pentru Antwerp si trebuia sa mai si lucrez.

Asa ca hotel, somn, meeting, tren, avion si inapoi acasa. Acasa unde am gasit o zapada de peste 30 cm, de-aia de nu mai vazusem din copilarie. Nici in momentul in care scriu postul asta nu s-a topit vreun pic.

Related posts:

Primul impact a fost amabilitatea excesiva a personalului Tarom. Sincer n-am vazut niciodata atatea zambete pe fetele angajatilor Tarom, se pare ca noua directoare a schimbat niste reguli si i-a pus sa renunte la sictirul cu care ne obisnuisera. La fel si revistele din avion editate de Tarom, nu mai sunt zeci de pagini plicticoase despre cate vreun sculptor semi-obscur sau vreun popa, ci s-au aliniat la nivelul celorlalte reviste ale companiilor aeriene. Bravo cui a facut schimbarile!

Am ajuns la Madrid. Nu fusesem niciodata inainte si in prisma evenimentelor nefericite dinaintea plecarii nici n-am avut timp sa ma documentez prea mult. Aveam impresia de un oras mare (doar e capitala), puternic industrializat, posibil aglomerat si nesigur. Total gresit!

In primul rand au un aeroport superb, Barajas. Il situez in capul listei, langa Munich, si desi voiam sa il clasez inaintea celui din Munich, imi dau totusi seama ca oricat nu-mi plac mie nemtii, cel din Munich e mai eficient. Terminalele celui din Madrid au o arhitectura foarte moderna, sub forma de cochilie de scoica, fiecare in cate o culoare, sunt extrem de spatioase, curate si aerisite. Cu toate astea in terminalul unde am ajuns nu exista iesire, asa ca a trebuit sa mergem pana la capatul lui, sa coboram la subsol, sa luam un tren de aeroport, sa ajungem in terminalul 2 (parca) si de acolo sa ne luam bagajele. Cam peste mana dar in nici un caz urat sau prost gandit ca in cazul italienilor.

Taken from Flickr, http://www.flickr.com/photos/lowfatbrains/99400198/

La iesire cea mai mare coada de taxiuri pe care am vazut-o vreodata, insa foarte civilizat si rapid (nu era nimeni la iesire cu “un taxi ieftin domnu’?”). Bineinteles ca a venit un cocalar roman si s-a bagat in fata tututor celor care isi asteptau randul la taxi, insa am fost foarte fericit cand cel care plasa oamenii la taxiuri (si traducea, pentru ca doar foarte putini soferi stiu engleza) l-a vazut si l-a trimis la rand.

In drumul spre hotel mi-am adus aminte de ce Spania imi place cel mai mult pana acum: autostrada eleganta, spatii vaste, ai sentimentul ca poti respira, oameni calzi, cateva claxoane sa imi aduca aminte de casa… Am ramas impresionat de cele vreo 2 porti de intrare in oras pe langa care am trecut si care iti aduc aminte ce mare imperiu a fost odata. Au benzi speciale de taxi si autobuz care mai fluidizeaza un pic traficul.

Hotelul, Melia Princesa, este unul din cele mai calde hoteluri unde am stat vreodata. In centrul orasului, la cateva sute de metri de palatul regelui, macare foarte buna (n-am iesit din hotel in prima zi), iar camera extrem de functionala. Stiam de la Gabi de hotel si ii dau dreptate in totalitate. Fiecare lucru din camera este la locul lui: masa de lucru din sticla pentru a disipa caldura laptopului, scaun foarte comod, wi-fi si net pe cablu gratis, comoda pentru bagaj accesibila si din hol si din baie, lumini de veghe in noptiere cu posibilitatea de a le schimba culoarea, etc. Cu alte cuvinte un loc deosebit pentru a lucra si un loc in care m-am simtit bine cele 16-20 de ore cat am stat.

Cum ziceam, desi ma simt extraordinar in Spania nu avut starea necesara pentru a iesi din hotel in prima zi, insa cu siguranta voi mai vizita Madridul. Este un oras extraordinar, total diferit de perceptia mea de oras industrial.

A doua zi dimineata am plecat catre sediul Oracle, situat la 15 km de Madrid, ocazie cu care am vazut pe sensul opus cea mai lunga coada de masini, pentru care chiar si Bucurestiul ar fi invidios. Cred ca erau masini insirate pe cel putin 5km de autostrada.

La workshop am avut numai spanioli pur-sange, relaxati, simpatici si prietenosi. Am reusit sa termin munca de doua zile doar intr-o singura zi si drept urmare am avut posibilitatea de a pleca acasa cu o zi mai devreme. Cu ajutorul tuturor am reusit sa imi schimb biletul, sa ajung extrem de rapid la hotel pentru check-out si a-mi ridica bagajul si, cel mai important, am prins si avionul. Trebuie sa remarc inca o data hotelul pentru ca au fost de acord sa nu imi taxeze si a doua noapte de cazare, desi am facut checkoutul la ora 17:30.

In taxi de la hotel la aeroport a fost singurul moment cand am rasuflat usurat si am scos aparatul pentru a face niste poze:

Cam asta a fost Madridul. Un oras exceptional, pe care nu am apucat sa il vizitez cum trebuie, dar in care cu siguranta vreau sa ma intorc si in care aproape sigur m-as putea integra. Faptul ca sunt atatia “capsunari” acolo cred ca se datoreaza si faptului ca romanii se integreaza foarte usor in Spania.

Related posts:

In a few words: I’m impressed. It’s a must read for everybody who’s working with Oracle.

For those of you who never used SQL Developer, is a GUI like Toad or PL/SQL Developer. The main difference is that it’s free and made by Oracle. As a former user of PL/SQL Developer I have to say that Oracle SQL Developer reached its maturity, Oracle is investing a lot of efforts in developing this tool and this is why now SQL Developer is the most used tool for Oracle development, which is quite impressive considering it has just 2 or 3 years since it was launched.

I was using SQL Developer since it was on beta, still called Project Raptor, and I witnessed the way it grew day by day. From a very simple GUI the development team added:

• migration capabilities, making Oracle Migration Workbench deprecated
• schema copy, schema compare
• import/export capabilities
• SVN/CVS integration
• Data modelling
• excellent reporting capabilities

Now, coming back to the book: what’s better than having a book describing all the above written by the Product Manager of the tool? Sue did a fantastic job writing the book and now everybody have a reference (with a lot of examples and screenshots) for all the capabilities of SQL Developer.

I have to recon that there were quite a few things in the book that I have no idea they exists. This is mostly due to the fact that the product is on such a heavy development and the releases are launched very frequently.

After reading the book I am seriously thinking of buying the hard-copy of the book. Again, it’s something that everybody that deals with Oracle must have.

The prices at www.packtpub.com are:
- 38.69 EUR for the paper book (discounted 10%)
- 28.89 EUR for the eBook (discounted 15%)
- 44.68 EUR for the paper book + eBook (10% off paper book and 85% off eBook).

LATER UPDATE: I’ve got 15% off for people reading this review, you just need to use the promo code: OSQL15r

Enjoy!

Related posts:

Lasand preturile deoparte, face bine si la psihic sa vezi din cand in cand unde se fac banii si unde se da ora exacta in IT. Am ales aceleasi zboruri ca anul trecut, cu KLM, din simplul motiv ca n-are rost sa schimb ceva care a mers bine.

Si intr-adevar a mers bine si anul asta si iata-ma in Belmont, California. Urmeaza impresii despre San Francisco si Sillicon Valley.

Transportul de la aeroport este impecabil. Si daca tot vorbim de aeroport, este cel mai tare aeroport din Europa dupa parerea mea. Totul pus la punct, aerisit, clar, curat, self check-in, amabili, punctuali. Pentru a merge in oras ai la dispozite taxiurile (toate sunt Mercedes, cu cateva mici exceptii), S-Bahn (tren-metrou) si autobuzul Lufthansa. Am luat autobuzul pentru ca avea statie fix langa hotelul meu iar cu S-Bahn-ul ar fi trebuit sa schimb de cateva ori si n-aveam chef sa trag de bagaj.

Contrar fata de Nairobi, aici te poti plimba in relativa siguranta in orice moment din zi si din noapte. Spun relativa pentru ca in zonele non-turistice nu sunt oameni nici noaptea dar nici ziua. O sa revin la subiectul asta. In orice caz, exceptand cativa romani care strangeau fonduri pentru copii saraci in centrul orasului, nu m-a abordat nimeni.

Desi am fost de mai multe ori in Munchen, din lipsa de timp n-am vizitat decat Marienplatz. Si acum m-am dus glont tot acolo. Era targul de Craciun in toata zona pietonala si arata cu adevarat extraordinar. Poate daca n-ar fi plouat era chiar mai frumos. Totul luminat uniform, fara chestii care nu se integrau in decorul general, o gramada de chioscuri la fel in care se vindeau suveniruri mai mult sau mai putin kitch-oase, mai mult sau mai putin scumpe, carnati, clatite, vin fiert… Cu vinul fiert este foarte interesant, toata lumea bea din cani pentru care platesc garantie. In felul asta se asigura si ca piata ramane curata si clientul e bucuros ca bea civilizat vin din cana. Oricum asa puzderie de lume mai rar am vazut intr-un obiectiv turistic, pur si simplu te calcai in picioare pentru nimic concret.

Dupa turul de onoare al pietei si a zonei pietonale (si pozele de rigoare) m-am indreptat catre un alt punct de reper al meu in Munchen, si anume beraria Hofbrauhaus. Prima oara am fost acolo acum 8 ani cred si de atunci de fiecare data cand sunt in oras merg acolo. Au fost dati in care am mancat in fiecare seara numai la Hofbrauhaus, ba chiar si cand schimb in aeroport mananc la Hofbrauhaus-ul de acolo din melancolie. Dar revenind la cel din centru, nu mancarea este cea care te atrage, ci atmosfera. Chiar este atmosfera germana, cred ca toti stau ca mutii ziua si se dezlantuie seara la berarie. Pe o suprafata enorma sunt insirate mese de lemn, scaune de lemn, in mijloc o orchestra care canta melodii bavareze, se serveste in principal bere la halba de 1L si se mananca mancare grea. Si nu e foarte scump comparativ cu celelalte restaurante.

Dupa partea de turism a trebuit sa ma duc si la client timp de 2 zile, undeva in zona industriala a Munchen-ului, o suburbie al carei nume nu l-am retinut. Este un nume de-ala lung nemtesc pe care nu poti sa il retii si nici nu poti sa il scrii daca ti-l dicteaza cineva. Ei bine, aici mi-am confirmat parerile mele despre nemti. Adica am fost de peste 10 ori dar nu m-am gandit niciodata atat la urmatoarea chestie: cand astia lucreaza nici nu-ti dai seama ca cineva respira acolo. In zona aia era spre exemplu un sediu destul de mare Microsoft spre exemplu, vreo 6 cladiri ale lor si probabil peste 1500 de angajati. Spre deosebire de sediul nostru din Bucuresti, unde lumea misuna in permanenta, e tot o activitate, la astia zici ca treceai pe langa un sanatoriu. Eu ajungeam dupa ce se incepea serviciul si mergeam o bucata pe jos. In drumul meu nu ma intalneam cu nici o fiinta omeneasca, cu nici o masina si nici in jurul sediilor nu era nimeni., cu toate ca parcarile erau pline. La fel si la client: tot sediul plin insa de afara ziceai ca e o cladire parasita. In sediu fiecare la biroul lui, muncea acolo in tacere, nici nu se observa. Din nou comparatie cu noi: nu tu bisericute, nu tu o barfa la cafea, nu intarziati, nu oameni in fata cladirii la fumat, nu muzica la birou, nu vorbit tare. Pur si simplu niste oameni goi.
In zonele rezidentiale pustiu si tacere dimineata, in cursul zilei, seara si noaptea. Oamenii sunt prea ocupati sa faca bani in timpul zilei ca sa nu foloseasca statul acasa pentru dormit si atat. Din nou comparatia cu Bucurestiul este inevitabila.

Sa ne fie clar: ii admir pe nemti pentru ceea ce fac si ce sunt, insa nu ii invidiez deloc. Cred ca daca as trai acolo m-as urca pe pereti sau as lua-o razna. E totul mult prea linistit. Vorba unui bun prieten: “parca sta sa se intample o catastrofa”. La fel si cu copiii, acum ca sunt in tema: nu au nici o treaba cu ei, am vazut copii pe ploaie in carucior, am vazut copii sugari foarte dezbracati pentru vremea de afara, am vazut copii pe care nu i-au bagat parintii in seama un drum intreg cu metroul, copii care plangeau si li se indesa o suzeta in gura si gata.

Concluzia a tras-o cineva drag mie: “astia sunt mai tristi ca noi“. Punct.

Related posts:

Oricum acum la rece nu pot sa nu imi aduc aminte cu placere de Geoana cum sarea ca un copil in picoare pe rezultatele in marja de eroare sau despre refuzul categoric al Curtii Constitutionale.

Ramane doar ca Presedintele sa mai lase din plata politelor si sa facem ceva sa trecem peste perioada dificila.

• ati lasat presa libera, chiar daca ei nu sunt obisnuiti sa fie liberi si s-au aliat cu totii impotriva
• ati sustinut economia pana la instalarea crizei globale si am avut trait cu totii mai bine, macar cativa ani
• ati purtat o campanie electorala decenta, demna de un Presedinte si in mare contradictie cu ceilalti
• nu ne-ati vandut pe bucati doar pentru a face rost de voturi
• nu ne-ati marit impozitele si TVA-ul doar pentru a trece de criza cu riscul exploziei cursului de schimb
• ati condamnat comunismul, chiar daca el ne va conduce din nou
• am avut un cuvant ferm de spus in politica externa (vezi Ucraina, Ungaria, Kosovo, Summit-ul NATO), chiar daca ei au vrut sa ne demonstreze contrariul
• nu ati raspuns cu filmulete trucate in replica
• nu ati mintit cu mana pe Biblie

Lista poate continua mult, dar ma opresc aici. Ne vedem peste 5 ani daca mai aveti puterea sa treceti prin mizeria asta inca o data.

Pentru ceilalti, va doresc numai lapte si miere incepand cu zilele urmatoare. Va doresc ca dl. Prim-ministru Solutia Johannis sa va conduca mai mult de cateva luni, sa nu il aveti pe Goagal ministru de interne, sa nu fiti vanduti si voi impreuna cu activele care au mai ramas de vandut in tara asta si sa imi demonstrati ca m-am inselat. Chiar daca nici nu stiti ce program ati votat, ati votat doar impotriva lui Traian Basescu, manipulati in cel mai urat fel de cea mai mare alianta dupa ‘89.

P.S. Maine plec in Germania sa tin o prezentare. O sa ma intorc totusi de data asta, insa nu garantez pentru viitor.
Tara asta nu mai ma reprezinta, iar daca eu m-am obisnuit sa traiesc in rahat, nu doresc asta copilului meu.

Insa a venit inevitabilul: s-a confirmat si a trebuit sa plec. Habar n-aveam ce ma asteapta acolo si nici timp sa studiez n-am avut foarte mult, fiind super ocupat la birou. Si iata-ma plecat fara sa am nici macar un contact in Kenya. Mi-am dat seama de asta abia cu o zi inaintea plecarii, dar era duminica si n-aveam ce face. Am sunat la hotel si i-am rugat sa trimita masina sa ma ia.

Zborul a fost prin Amsterdam, m-au upgradat la business pe primul segment si tocmai ce-am realizat cat de lame este sa platesti o palarie de bani pe un bilet de business. Nu ai nici un avantaj, exceptand accesul in lounge si faptul ca mananci un pic mai bine ca ceilalti. Realitatea e ca mananci acum la business ce se manca acum 2 ani la economy.

Dupa o ora jumatate in Amsterdam, in care am reusit sa fumez vreo 3 tigari in scurt, am plecat spre Africa. Tot pe iesirea de urgenta, recomand cu caldura locurile 9BC, 21BCHG, 51BCHG, unde ai o multime de spatiu la picioare. La un moment dat m-am uitat pe fereastra si am vazut o mare de nisip cat vedeam cu ochii. Nici un nor, cateva dune, perfect clar, numai bun de pozat daca as fi avut camera cu mine. Apoi vreo ora m-am tot uitat si m-am minunat cat desert pot sa aiba astia saracii. Asta a fost momentul in care m-am hotarat sa scriu pe blog, in sensul ca am fost martor la atatea lucruri incat chiar merita sa le impartasesc cu ceilalti.

Iata-ma aterizat in Nairobi. Prima surpriza a fost temperatura: nu era atat de cald pe cat m-as fi asteptat (am aflat apoi ca orasul se afla la o altitudine de ~1600m). In aeroport am avut senzatia ca m-am intors in timp: totul vechi, parca era o institutie de stat de pe vremea lui Ceausescu, totul ingalbenit, personalul imbracat ponosit, magazine cu kitch-uri africane alternand cu duty-free-uri fara preturi la produse, nici un POS, cateva calculatoare foarte vechi prin magazine cu monitoare de 14 CRT…

Am ajuns la coada pentru viza. In avion ne pusesera sa completam 3 formulare: unul pentru gripa porcina, unul pentru intrare in tara si unul pentru viza. Viza costa $25 din cate stiam, dar nu aveam dolari ci doar niste euro la mine. Am intrebat pe niste paznici si mi-au spus ca viza pentru o zi costa $10 si o pot plati in euro, dar costa 20 EUR, pentru ca dolarul e mai puternic. Mi s-a parut super dubios si m-am intors sa caut un bancomat, lucru destul de rar in Kenya. Am scos 2000 de silingi de-ai lor, cam $25-$30, suficient pentru viza, si m-am asezat din nou la coada. Stand la coada am vazut cu coada ochiului o camera cu gratii, un fel de inchisoare, unde erau niste albi si vorbea cineva cu ei printr-un geam cu gratii. M-a apucat o teama instantaneu, dandu-mi seama ca nu stiu pe nimeni in tara aia si in caz ca mi se intampla ceva n-aveam pe cine sa sun.
Cand mi-a venit randul la viza, am vrut sa platesc cu silingi. Surpriza: nu se primesc silingi, doar dolari, lire sterline si euro. Cum vine asta? Adica orice altceva in afara de propria moneda? Am si lei, primiti? Am dat totusi 20 EUR ca sa scap, oricum ii decontam si m-am indreptat spre iesire sperand sa imi vad numele pe placuta cuiva. Intr-o multime super pestrita si care nu inspira deloc incredere (posibil sa ma fi inselat pe fondul temei care se instalase) mi-am vazut numele si respectiva persoana, reprezentantul hotelului in aeroport, m-a luat spre iesire, mi-a comandat taxi si a stat in permanenta cu mine in timpul in care o gramada de dubiosi se invarteau in jurul nostru.

Am mers cu James spre hotel, pe partea stanga a autostrazii (!) (au fost colonie britanica pana foarte tarziu, 1975, si tot englezii le-au facut autostrazi) si a vorbit cu mine intr-o engleza perfecta cu un accent african destul de ciudat. Mi-a zis ca le merge bine, ca stie ca am avut alegeri duminica, ca IT-ul se dezvolta si la ei destul de repede, “deja au inceput oamenii sa isi cumpere calculatoare acasa” (!), dar “internetul e foarte rar”. Mi-a spus ca hotelul unde am prezentarea este la 300m de hotelul in care stau, dar pentru ca am bagaj nu e sigur sa merg pe jos. De fapt nu e sigur nicicum fiind alb. Am ajuns destul de repede la hotel, unde pentru a intra in parcare erau agenti de securitate care se uitau cu oglinda sub masina, iar la intrarea in hotel era poarta de security check ca in aeroport (ca in Istanbul). I-am lasat 5 EUR bacsis lui James si mi-a multumit cateva minute, inclusiv “God bless you”.

La receptia hotelului era relativ ok, insa pentru ca am cerut camera de fumatori a trebuit sa astept 30 de minute pentru a o pregati. Eu personal ma asteptam sa pot fuma oriunde in Nairobi, nefiind nicio regula stupida de-a UE in functiune, insa m-am inselat amarnic. M-am dus la restaurant (integral de nefumatori), un mix intre specific italienesc si african, o mancare cu aspect destul de dubios si unele produse vechi de-a dreptul, dar am mancat tot fiind lihnit de foame de pe drum. Cand am terminat masa a fost si camera mea gata, insa nu a fost deloc ce ma asteptam. 5 stele la ei sunt echivalentul a 2 stele la noi. Totul vechi, stramb, baia murdara, o apa ciudata care nu reusea deloc sa imi spele sapunul… deprimant de-a dreptul. Am reusit insa sa dorm bustean vreo 5 ore dupa care mi-am facut micul bagaj si m-am dus catre micul dejun. Asta a fost mult mai bun ca cina, insa tot cam murdar. Omleta se facea de o persoana care nu inspira deloc igiena, iar tigaile si aragazul erau naclaite de mama-mama.

In drum spre celalalt hotel am reusit sa iau si un pic pulsul orasului. Cladiri destul de interesante, un stil clar britanic, oameni haotici si pestriti, poti calca oricand o duzina cu masina fara sa iti dai seama, traverseaza peste tot, merg pe strada, murdarie, politie care inspira mai mult teama decat siguranta, aglomeratie mare, strazi largi, nicio regula de circulatie, multe parcuri.

Prezentarea a iesit foarte bine, oamenii de IT de acolo erau mult deasupra perceptiei mele recente, cu toate ca nu toti aveau acces curent la internet.

Am terminat pe la 16:30 si aveam zborul la 23:00, asa ca ma aflam intr-o mare mare dilema: sa ma risc sa fac un tur de oras cu un ghid/taximetrist, sa atarn pe acolo pana mai tarziu sau sa plec direct la aeroport. Pana la urma ratiunea mi-a dictat sa nu ma risc, am atarnat inca vreo ora si jumatate si l-am sunat pe James, soferul de taxi. James era intr-un blocaj de circulatie, a zis ca imi trimite un coleg in 10 minute, dar nu s-a materializat. Dupa 20 de minute am rugat la receptia hotelului sa imi cheme un taxi si l-am rugat pe om sa ma duca la aeroport pe un drum mai ocolit ca sa vad si eu niste puncte de reper. Omul voia sa ma duca in parcul national sa vad si eu un elefant sau o zebra, dar am refuzat din cauza bagajului, pentru ca nu stiam ce sa fac cu el. Mi-a aratat universitatea, primaria, curtea de justitie (poza mai jos), parlamentul (din descrierea parlamentarilor mi-am dat seama ca parlamentul romanesc se trage din cele africane), hotelurile mai importante, insa el tot insista ca trebuie sa vad parcul national sau sa merg intr-un safari de jumatate de zi ca sa inteleg ce e Kenya. Ca sa scap de asta i-am zis ca mai vin o data anul asta si o sa il rog pe el sa ma duca. Am stat la niste cozi in trafic cum n-am vazut nici macar la noi, am vazut niste autobuze care parca erau din filmele alb-negru, dar una peste alta a meritat.

Intr-un final am ajuns la aeroport cu vreo 3 ore si ceva inainte si mi-am aprins o tigara dupa ce m-am dat jos din masina. Cineva din personalul aeroportului mi-a facut semn sa o arunc si mi-a aratat mainile impreunate. M-am speriat destul de rau, nu stiam cum sa scap de tigara si ce mare infractiune facusem. Cand am ajuns din nou in dreptul intrarii, m-a abordat si mi-a zis ca pot fi arestat pentru ca am fumat, m-a intrebat de ce am fumat, era clar ca omul voia bani. Am incercat sa scap cat mai repede si nu-mi doream decat sa ajung in zona portilor de acces si sa gasesc un loc de fumat. Am facut checkinul si controlul pasaportului rapid si am inceput sa intreb de loc pentru fumat. SUPRIZA: nu exista nici un loc de fumat in aeroport iar daca fumez undeva ma aresteaza! Asta a pus capac la toate, nu-mi doream decat sa ma vad plecat mai repede si am intrat in panica: cum stau nefumat aproape 12 ore? Ai dracu astia, nici in fata aeroportului, nici in aeroport… unde spanac fumeaza oamenii? Eram deja catranit si m-am hotarat sa nu le las niciun ban, asa ca n-am cumparat absolut nimic de la ei. Cand m-am vazut in avion m-am mai linistit, iar in aeroport in Amsterdam (unde sunt locuri de fumatori), de unde scriu intreaga poveste, m-am simtit acasa.

In concluzie, vizita in Africa a fost o experienta. De dragul experimentului a meritat, insa nu stiu daca imi doresc sa revin. In mod clar nu-mi doresc sa revin singur, poate in 2 senzatia e altfel. La fel de probabil merita facut si un safari si vazut un elefant, o girafa sau poate un leu in libertate. Pe de alta parte ma gandesc cum e in celalte tari, avand in vedere ca Kenya e cam pe locul 2, dupa Africa de Sud. Cum o fi in Congo?

Related posts:

De ce? Super simplu: tocmai mi-am dat seama ca am vazut o multime de chestii pe care uneori n-am avut nici macar timp sa le spun familiei. Am vazut cea mai mare parte din Europa, cu cateva exceptii, plus US/California si Kenya. Am luat de atatea ori pulsul oraselor, tarilor si n-am bagat de seama. Dupa ce trece timpul amintirile se amesteca si e greu sa imi aduc aminte tot ce am trait in acel moment, asa ca impresiile trebuie scrise rapid !

Tari din Europa vizitate pana acum

In drumul spre Africa am trecut peste Sahara si In acel moment adus aminte ca am vazut anul trecut si Groenlanda, si Mt. Blanc din avion si am uitat. Cine stie cand sau daca voi mai avea vreodata ocazia asta. Cati oameni nu vor vedea niciodata Kenya? Multi probabil… asa ca de ce nu spun niste impresii cinstite? O sa incerc sa nu amestec chestiunile de serviciu cu parerile personale despre locatii.

Asa ca stati pe faza pentru primul topic: Nairobi.

Related posts:

There was a post on Google blog saying they are now offering twice the space for quarter the price. I went immediately to my account and saw that I now have 80 GB of quota !!

… and the first option is to buy 20 GB for $5 ! Long live Google !

One funny thing here: check the “round” prices for bigger plans: $512, $1024, $2048….

Related posts: