Sa gasesti un zbor pentru Kiev, desii sunt vecinii nostri, este destul de greu. N-am reusit sa gasesc un zbor direct, Tarom nu opereaza Kiev, in “Ukraine International”, linia lor nationala, n-am incredere, Austrian, Lufthansa si CSA aveau niste ore nepotrivite si timpi foarte lungi de legatura asa ca m-am hotarat sa fac o incercare cu Turkish. Nu mai zburasem niciodata cu turcii si aveam o parere destul de proasta despre ei, insa totul s-a dovedit a fi fals: sunt foarte seriosi, aeronavele de generatie noua, o flota de vreo 120 aeronave, un aeroport imens, elegant si foarte eficient, pe scurt: o alegere inspirata.

Iata-ma aterizat in Kiev. Telefonul nu vrea sa intre pe nici o retea, dupa o gramada de incercari m-am autentificat pe MTS, cea mai rudimentara retea in care a fost telefonul meu vreodata. Nici un fel de roaming de date, doar GSM, nici macar un amarat de GPRS… pana si Kenya avea GPRS. Aeroportul parea maricel, poate mai mare decat cel din Bucuresti, dar cred ca a fost o impresie, Am aterizat la –10 grade, am stat 30 de minute la controlul pasapoartelor… o experienta nu prea placuta avand in vedere ca aveau politistii aia niste figuri de mi-am adus aminte cum era pe vremea lu’ Ceausescu.

Am iesit din aeroport si m-am felicitat ca cerusem la hotel sa imi trimita masina pentru ca am fost abordat imediat de peste 10 malaci (a se citi ucrainieni ca in filme) care imi ofereau taxi. Dar soferul meu era si el intr-o parte cu o pancarta “Andrei Damsa”… insa am mai stat vreo 30 de minute in parcare pentru ca asta isi pierduse tichetul de parcare si a trebuit sa il cautam amandoi temeinic. Dupa ce i l-am gasit eu am plecat in sfarsit pe un drum care mi-a adus aminte de Moscova si de vechiul nostru regim: strazi necuratate de zapada, cladiri gri, oameni posaci…

In final am ajuns si la hotel, Radisson SAS BLU. Excelent ca toate din lant, si avand in vedere starea mea de spirit n-am iesit din hotel decat pentru eveniment.

Daca vorbim despre eveniment, pentru prima oara de cand tin evenimente (si am avut spre 100 pana acum) am avut un traducator/interpretor. Din motive care imi scapa oamenii astia nu vorbesc engleza prea bine, exact ca vecinii rusi. Insa final totul a mers foarte bine,exceptand faptul ca a trebuit sa tai din prezentare pentru ca timpul s-a dublat din cauza traducatorului. Oricum imi exprim toata stima pentru meseria asta, au un buffer fantastic, sunt in stare sa tina minte pana la 10 minute de prezentare si apoi sa le verse fara sa te intrebe nimic. Fantastic, eu m-as impotmoli la 2 fraze probabil.

Altceva despre Kiev n-as putea spune pentru simplul motiv de mai sus: n-am iesit decat pentru prezentare. Am mancat numai in hotel, am circulat numai cu masinile hotelului si am facut vreo cateva poze din taxiul catre aeroport. Am remarcat insa faptul ca aveau o autostrada superba de 4 benzi pe sens catre aeroport ceea ce m-a facut foarte invidios.

Legat de politica, pentru ca tocai au avut alegeri: au iesit tot comunistii, sunt interese fantastice in joc, femeia aia nu accepta rezultatul dar cu toate astea nu au fost demonstratii. Comunistul avea autocare cu sustinatori la intrarile in oras, gata sa intervina in caz ca situatia o cerea. Intr-un fel imi pare rau ca n-am nimerit intr-o demostratie de-a lor, pentru ca au un mod foarte interesant de a protesta: topless. Cum ar fi fost o demonstratie de vreo 1000 de persoane topless? Si da, fetele sunt foarte frumoase, exact ca in Rusia.

Legat de preturi (halatul, cat e halatul?), cele 2 nopti de cazare plus mesele la hotel si transferul de la aeroport tocmai au stabilit un record al meu personal Numai cazarea la Radisson (frumos, dar nu exclusivist) este 180 EUR / noapte, pret Oracle. Ce nu spun ei este ca nu include TVA, taxe locale si mic dejun. Numai cu cele trei se apropie de 300 EUR / noapte.

Related posts:

In orice caz planificarea unei calatorii in Belgia nu este foarte grea datorita in primul rand infrastructurii extraordinare. Chiar daca nu am avut zbor pentru Antwerp, Bruxelles mi s-a parut cel mai eficient, urmand apoi sa iau trenul catre Antwerp. Cand zic tren nu trebuie sa va ganditi la trenul din Otopeni pentru care trebuie sa mergi intai cu autobuzul. Tren intr-un aeroport civilizat inseamna ca vei cobori cateva niveluri din terminalul de sosiri si ai ajuns in statie. De aici poti lua tren catre orice oras din Belgia, Luxemburg, Olanda si chiar si trenuri de mare viteza catre Franta. Inca o chestie interesanta la trenurile lor: poti cumpara bilet de la casa de bilete, de pe net sau de la conductor (trebuie sa il anunti inca de pe peron, iar daca statia de unde pleci nu are casa de bilete platesti pretul normal, altfel platesti o taxa de vreo 2 euro). Biletul de la aeroportul din Bruxelles pana in Antwerp a fost 9.45 Euro. Faptul ca trebuia sa schimb in Bruxelles Nord mi-a dat ceva griji, insa acolo totul a fost foarte simplu. Peste tot este orarul trenurilor cu linia de la care pleaca plus monitoare cu trenurile urmatoare.

La o ora de la aterizarea in Bruxelles eram deja in gara din Antwerp, cu tot cu schimbarea trenului din Bruxelles Nord. In Antwerp (zis si Anvers, Anwerpen) era o vreme mizerabila, cateva grade cu plus, ceata si vant. Oricum ceva mai bine decat in Romania, unde erau -8, iar drumul de la Breaza la aeroport fusese cel mai greu drum din viata mea (zapada tasata, tiruri… ora 5 dimineata).

Cateva cuvinte despre gara din Antwerp (Antwerpen Centraal): este pe 4 niveluri, la -2, -1 si +1 circula trenuri, la 0 sunt magazine si case de bilete. Cladirea in sine este impresionanta, construita la inceputul secolului iar in 1998 i-a fost adaugat unul dintre niveluri, lucrare in valoare de 1.6 miliarde de Euro. N-am facut poze la ducere, iar la intoarcere n-am mai apucat pentru ca am luat trenul din alta statie. Trebuie totusi sa atasez niste poze (copyright Wikipedia):

La hotel (Express by Holiday Inn), n-am stat foarte mult pentru ca de data asta chiar voiam sa vizitez putin. Fiind destul de central am luat-o pe jos si in cateva minute eram in port (Anvers este cunoscut ca unul din cele mai mari porturi din Europa. Chiar si presedintele nostru a lucrat acolo), personal insa nu mi s-a parut nimic remarcabil acolo si am incercat sa ajung in zona pietonala.
Dupa ceva eforturi cu harta, avand in vedere ca strazile lor nu sunt drepte si ti se pare ca te invarti intr-un labirint, am vazut si am pierdut de cateva ori catedrala cea mare, intr-un final am reusit sa ajung la baza ei. Aceasta se numeste “Catedrala Doamnei noastre”, finalizata in 1518 si este cea mai mare din toate tarile de jos. Acum, scriind despre ea, imi pare rau ca n-am incercat sa ma urc in turn.

Odata ce m-am vazut in zona turistica mi-a fost foarte simplu sa vad si restul. M-am luat dupa turisti si am ajuns in piata mare, ceva similar cu cele din Bruxelles si Brugge. Sunt convins ca pe o vreme frumoasa arata impecabil. Cea mai impozanta cladire e primaria , avand in fata o statuie a unui urias, iar toate celelalte laturi sunt ocupate de case lipite cu arhitectura tipic Benelux (daca citeste vreun arhitect, scuzati-mi ignoranta).

Mi-am adus aminte imediat ca ma aflu in Belgia si am remarcat Mossel (zise si Mussels/Moules/Scoici) pe unul din restaurantele din piata. In amintirea mai celebrelor Chez Leon si Leon de Bruxelles n-am putut rezista tentatiei si m-am desfatat cu cea mai mare portie pe care am gasit-o. A doua zi am aflat ca era Chez Leon in Antwerp si n-am stiut , dar data viitoare nu-l ratez cu siguranta.

Dupa masa coasta rupta (sau fisurata sau cum o fi fost ea) a inceput sa doara teribil drept penalizare pentru carat de bagaje si mers pe jos atata timp. Asta a fost semnul ca trebuie sa o iau inapoi spre hotel. Mi-a fost foarte greu sa ma orientez pe harta si am luat-o logic: din piata la vale spre apa, iar cum hotelul era langa port insemna ca trebuia sa merg pe malul apei in directia corecta. Am avut noroc pentru ca am nimerit si directia si am vazut si o fortareata in drumul meu pe care o vazusem prin pliante. S-a dovedit ca era muzeul maritim si parea interesanta, dar bifasem suficiente pentru Antwerp si trebuia sa mai si lucrez.

Asa ca hotel, somn, meeting, tren, avion si inapoi acasa. Acasa unde am gasit o zapada de peste 30 cm, de-aia de nu mai vazusem din copilarie. Nici in momentul in care scriu postul asta nu s-a topit vreun pic.

Related posts:

Primul impact a fost amabilitatea excesiva a personalului Tarom. Sincer n-am vazut niciodata atatea zambete pe fetele angajatilor Tarom, se pare ca noua directoare a schimbat niste reguli si i-a pus sa renunte la sictirul cu care ne obisnuisera. La fel si revistele din avion editate de Tarom, nu mai sunt zeci de pagini plicticoase despre cate vreun sculptor semi-obscur sau vreun popa, ci s-au aliniat la nivelul celorlalte reviste ale companiilor aeriene. Bravo cui a facut schimbarile!

Am ajuns la Madrid. Nu fusesem niciodata inainte si in prisma evenimentelor nefericite dinaintea plecarii nici n-am avut timp sa ma documentez prea mult. Aveam impresia de un oras mare (doar e capitala), puternic industrializat, posibil aglomerat si nesigur. Total gresit!

In primul rand au un aeroport superb, Barajas. Il situez in capul listei, langa Munich, si desi voiam sa il clasez inaintea celui din Munich, imi dau totusi seama ca oricat nu-mi plac mie nemtii, cel din Munich e mai eficient. Terminalele celui din Madrid au o arhitectura foarte moderna, sub forma de cochilie de scoica, fiecare in cate o culoare, sunt extrem de spatioase, curate si aerisite. Cu toate astea in terminalul unde am ajuns nu exista iesire, asa ca a trebuit sa mergem pana la capatul lui, sa coboram la subsol, sa luam un tren de aeroport, sa ajungem in terminalul 2 (parca) si de acolo sa ne luam bagajele. Cam peste mana dar in nici un caz urat sau prost gandit ca in cazul italienilor.

Taken from Flickr, http://www.flickr.com/photos/lowfatbrains/99400198/

La iesire cea mai mare coada de taxiuri pe care am vazut-o vreodata, insa foarte civilizat si rapid (nu era nimeni la iesire cu “un taxi ieftin domnu’?”). Bineinteles ca a venit un cocalar roman si s-a bagat in fata tututor celor care isi asteptau randul la taxi, insa am fost foarte fericit cand cel care plasa oamenii la taxiuri (si traducea, pentru ca doar foarte putini soferi stiu engleza) l-a vazut si l-a trimis la rand.

In drumul spre hotel mi-am adus aminte de ce Spania imi place cel mai mult pana acum: autostrada eleganta, spatii vaste, ai sentimentul ca poti respira, oameni calzi, cateva claxoane sa imi aduca aminte de casa… Am ramas impresionat de cele vreo 2 porti de intrare in oras pe langa care am trecut si care iti aduc aminte ce mare imperiu a fost odata. Au benzi speciale de taxi si autobuz care mai fluidizeaza un pic traficul.

Hotelul, Melia Princesa, este unul din cele mai calde hoteluri unde am stat vreodata. In centrul orasului, la cateva sute de metri de palatul regelui, macare foarte buna (n-am iesit din hotel in prima zi), iar camera extrem de functionala. Stiam de la Gabi de hotel si ii dau dreptate in totalitate. Fiecare lucru din camera este la locul lui: masa de lucru din sticla pentru a disipa caldura laptopului, scaun foarte comod, wi-fi si net pe cablu gratis, comoda pentru bagaj accesibila si din hol si din baie, lumini de veghe in noptiere cu posibilitatea de a le schimba culoarea, etc. Cu alte cuvinte un loc deosebit pentru a lucra si un loc in care m-am simtit bine cele 16-20 de ore cat am stat.

Cum ziceam, desi ma simt extraordinar in Spania nu avut starea necesara pentru a iesi din hotel in prima zi, insa cu siguranta voi mai vizita Madridul. Este un oras extraordinar, total diferit de perceptia mea de oras industrial.

A doua zi dimineata am plecat catre sediul Oracle, situat la 15 km de Madrid, ocazie cu care am vazut pe sensul opus cea mai lunga coada de masini, pentru care chiar si Bucurestiul ar fi invidios. Cred ca erau masini insirate pe cel putin 5km de autostrada.

La workshop am avut numai spanioli pur-sange, relaxati, simpatici si prietenosi. Am reusit sa termin munca de doua zile doar intr-o singura zi si drept urmare am avut posibilitatea de a pleca acasa cu o zi mai devreme. Cu ajutorul tuturor am reusit sa imi schimb biletul, sa ajung extrem de rapid la hotel pentru check-out si a-mi ridica bagajul si, cel mai important, am prins si avionul. Trebuie sa remarc inca o data hotelul pentru ca au fost de acord sa nu imi taxeze si a doua noapte de cazare, desi am facut checkoutul la ora 17:30.

In taxi de la hotel la aeroport a fost singurul moment cand am rasuflat usurat si am scos aparatul pentru a face niste poze:

Cam asta a fost Madridul. Un oras exceptional, pe care nu am apucat sa il vizitez cum trebuie, dar in care cu siguranta vreau sa ma intorc si in care aproape sigur m-as putea integra. Faptul ca sunt atatia “capsunari” acolo cred ca se datoreaza si faptului ca romanii se integreaza foarte usor in Spania.

Related posts:

Transportul de la aeroport este impecabil. Si daca tot vorbim de aeroport, este cel mai tare aeroport din Europa dupa parerea mea. Totul pus la punct, aerisit, clar, curat, self check-in, amabili, punctuali. Pentru a merge in oras ai la dispozite taxiurile (toate sunt Mercedes, cu cateva mici exceptii), S-Bahn (tren-metrou) si autobuzul Lufthansa. Am luat autobuzul pentru ca avea statie fix langa hotelul meu iar cu S-Bahn-ul ar fi trebuit sa schimb de cateva ori si n-aveam chef sa trag de bagaj.

Contrar fata de Nairobi, aici te poti plimba in relativa siguranta in orice moment din zi si din noapte. Spun relativa pentru ca in zonele non-turistice nu sunt oameni nici noaptea dar nici ziua. O sa revin la subiectul asta. In orice caz, exceptand cativa romani care strangeau fonduri pentru copii saraci in centrul orasului, nu m-a abordat nimeni.

Desi am fost de mai multe ori in Munchen, din lipsa de timp n-am vizitat decat Marienplatz. Si acum m-am dus glont tot acolo. Era targul de Craciun in toata zona pietonala si arata cu adevarat extraordinar. Poate daca n-ar fi plouat era chiar mai frumos. Totul luminat uniform, fara chestii care nu se integrau in decorul general, o gramada de chioscuri la fel in care se vindeau suveniruri mai mult sau mai putin kitch-oase, mai mult sau mai putin scumpe, carnati, clatite, vin fiert… Cu vinul fiert este foarte interesant, toata lumea bea din cani pentru care platesc garantie. In felul asta se asigura si ca piata ramane curata si clientul e bucuros ca bea civilizat vin din cana. Oricum asa puzderie de lume mai rar am vazut intr-un obiectiv turistic, pur si simplu te calcai in picioare pentru nimic concret.

Dupa turul de onoare al pietei si a zonei pietonale (si pozele de rigoare) m-am indreptat catre un alt punct de reper al meu in Munchen, si anume beraria Hofbrauhaus. Prima oara am fost acolo acum 8 ani cred si de atunci de fiecare data cand sunt in oras merg acolo. Au fost dati in care am mancat in fiecare seara numai la Hofbrauhaus, ba chiar si cand schimb in aeroport mananc la Hofbrauhaus-ul de acolo din melancolie. Dar revenind la cel din centru, nu mancarea este cea care te atrage, ci atmosfera. Chiar este atmosfera germana, cred ca toti stau ca mutii ziua si se dezlantuie seara la berarie. Pe o suprafata enorma sunt insirate mese de lemn, scaune de lemn, in mijloc o orchestra care canta melodii bavareze, se serveste in principal bere la halba de 1L si se mananca mancare grea. Si nu e foarte scump comparativ cu celelalte restaurante.

Dupa partea de turism a trebuit sa ma duc si la client timp de 2 zile, undeva in zona industriala a Munchen-ului, o suburbie al carei nume nu l-am retinut. Este un nume de-ala lung nemtesc pe care nu poti sa il retii si nici nu poti sa il scrii daca ti-l dicteaza cineva. Ei bine, aici mi-am confirmat parerile mele despre nemti. Adica am fost de peste 10 ori dar nu m-am gandit niciodata atat la urmatoarea chestie: cand astia lucreaza nici nu-ti dai seama ca cineva respira acolo. In zona aia era spre exemplu un sediu destul de mare Microsoft spre exemplu, vreo 6 cladiri ale lor si probabil peste 1500 de angajati. Spre deosebire de sediul nostru din Bucuresti, unde lumea misuna in permanenta, e tot o activitate, la astia zici ca treceai pe langa un sanatoriu. Eu ajungeam dupa ce se incepea serviciul si mergeam o bucata pe jos. In drumul meu nu ma intalneam cu nici o fiinta omeneasca, cu nici o masina si nici in jurul sediilor nu era nimeni., cu toate ca parcarile erau pline. La fel si la client: tot sediul plin insa de afara ziceai ca e o cladire parasita. In sediu fiecare la biroul lui, muncea acolo in tacere, nici nu se observa. Din nou comparatie cu noi: nu tu bisericute, nu tu o barfa la cafea, nu intarziati, nu oameni in fata cladirii la fumat, nu muzica la birou, nu vorbit tare. Pur si simplu niste oameni goi.
In zonele rezidentiale pustiu si tacere dimineata, in cursul zilei, seara si noaptea. Oamenii sunt prea ocupati sa faca bani in timpul zilei ca sa nu foloseasca statul acasa pentru dormit si atat. Din nou comparatia cu Bucurestiul este inevitabila.

Sa ne fie clar: ii admir pe nemti pentru ceea ce fac si ce sunt, insa nu ii invidiez deloc. Cred ca daca as trai acolo m-as urca pe pereti sau as lua-o razna. E totul mult prea linistit. Vorba unui bun prieten: “parca sta sa se intample o catastrofa”. La fel si cu copiii, acum ca sunt in tema: nu au nici o treaba cu ei, am vazut copii pe ploaie in carucior, am vazut copii sugari foarte dezbracati pentru vremea de afara, am vazut copii pe care nu i-au bagat parintii in seama un drum intreg cu metroul, copii care plangeau si li se indesa o suzeta in gura si gata.

Concluzia a tras-o cineva drag mie: “astia sunt mai tristi ca noi“. Punct.

Related posts:

Plecarea la 10:40 de la noi, sosirea la 15:10 ora locala (CET) in Skopje. Elegant si as fi avut si posibilitatea sa vad finala UEFA, ca doar nu m-am uitat ca prostul la o gramada de meciuri sa pierd finala…

Ei bine, cum ziceam, as fi avut posibilitatea. Am ajuns in aeroport pe la 9 si pe panou mare “BUDAPEST – CANCELLED”….. fuck!
Ma duc repejor la ghiseu, mai patisem si asteptam o rerutare.
Cocoana Malev: “Aaa, sunteti domnul care merge la Skopje! Imi pare rau, tocmai incercam sa gasim o solutie de rerutare prin Istanbul, dar aveti connection time 10 minute, nu merge. Imi pare rau, nu avem nici o solutie, veniti maine dimineata”.
Eu ma tineam tare: “Doamna, nu suntem la alimentara cu azi n-avem, veniti maine… n-are rost sa va descriu pe larg motivele dar maine dimineata eu trebuie sa fiu in Skopje”.
Cocoana: “Va cred, imi pare rau, n-avem ce face”.

Cum spuneam…. Skopje nu e cea mai populara destinatie.
O sun pe tipa care ne face rezervarile (multumesc!) si ii spun povestea. Si ea la fel, ca sunt obligati sa ma reruteze. Suna ea la Malev, isteata din fire, si ma suna in 10 minute ca mi-a luat loc la ora 16:10 catre Budapesta , 1 ora asteptare in Budapesta, apoi Budapesta -> Zagreb, 2:30 in Zagreb si apoi Zagreb -> Skopje cu aterizare la 22:30 CET, fix dupa ce se termina finala. Entuziasmat ca totusi s-a putut si am invins sistemul, accept.
Ma duc la check-in le spun ca “uite, mi-a luat agentul nostru loc prin Budapesta si Zagreb, e OK?”
Cocoana: “sigur ca da”
Eu: “dar de ce nu mi-ati oferit varianta de la inceput?”
Cocoana: “………….”
Iau primul boarding pass, urmand sa le iau pe celelalte in Budapesta.

Acum problema: ce spanac fac eu de la 9 la 16? Solutia rapida: ma duc la birou.
Ajung eu la birou si alta belea: nu mai merge laptopul. Adica merge, dar s-a blocat tasta de stanga. Cumva cred ca e soft problema ca pot misca tasta fizic. Ma iau caldurile, “cum prezint eu maine cand sta rahatul asta apasat, nu pot sa prezing powerpointuri, o sa le prezint in PDF si apoi o sa trec direct la treaba…” Sting laptopul de la buton si ma duc la fumat sa ma aerisesc.
Vin, pornesc, merge, pun repede toate materialele pe flash drive-uri ca sa am o solutie de backup, tiparesc biletul, adresa hotelului, tot asa in caz de necesitate si bineinteles se blocheaza iar. Observ totusi ca este foarte incins, iar mi-a ramas Java agatata prin Oracle Enterprise Manager. Pun enterprise managerul pe manual si sting si apoi merge, dar deja nervii erau destul de intinsi.

Incepe telefonul sa faca prostii… ma suna lumea si ramane blocat ecranul aratandu-mi numarul care ma suna. Nici o tasta nici touchscreenul nu raspund. Restartul dureaza 5 minute la telefonul meu si ultimul numar apelat nu se salveaza, ca deh, s-a blocat. Incepe sa imi para rau ca nu mi-am luat un telefon de rezerva… Opresc din aplicatii si se pare ca merge, dar tastatura de la el imi merge partial…. am vreo 3 taste ca nu mai merg… iar ma apuca nervii…

S-a facut de mers la aeroport desi n-am reusit sa fac mare lucru si ma gandesc cu groaza cand le fac pe toate in conditiile in care eu speram sa rezolv chestii in seara asta…

Ajung la aeroport, imi da Malev un voucher de restaurant ca dauna pentru intarziere si cu ocazia asta descopar un restaurant misto la Sosiri sus unde mananci la impinge-tava mai ieftin ca in oras. Interesant si de tinut minte.
Mai imi creste o data inima cand vad ca au reintrodus locul de fumat in aeroport, e drept cu inscriptia “doar pentru Clienti”, dar merge si-asa.
Zborul la Budapesta OK, cand ajung in aeroport imi mai creste inca o data inima ca vad ca si ei au reintrodus locul de fumat, tot cu “doar pentru clienti”.
Bag repede o tigara si ma duc la transfer desk sa imi iau cele 2 boarding-pass-uri de parca zburam in Honolulu. Bineinteles nu mi-l dau decat pe primul, al doilea din Zagreb. La ce zi am avut nu mai zic nimic, mai insist o data si imi baga placa “sisteme diferite, nu putem” si ma duc la poarta. Imbarcarea la burduf… ma bucur ca nu ne mai duce cu autobuzul ca era foarte cald si toata lumea mirosea deja a transpiratie.
Ei bine burduful era doar de forma, din burduf coboram scarile la autobuz, stam vreo 20 de minute in autobuz timp in care toata lumea era fleasca dar ma bucur ca pleaca semi-gol autobuzul… ma gandesc ca o sa am loc si ca daca mai baga pe cineva langa mine sigur gasesc un rand gol in avion dupa decolare sa ma intind. Mergem noi cu autobuzul intr-o zona mai obscura a aeroportului si parcheaza asta langa o panarama de avion cum nu mai vazusem. Era de dimensiunile unui avion particular dar se vedea ca e o troaca si ma apuca nervii si mai rau. Ma gandesc ce ar zice Alina si ma apuca rasul. Ma uit la model, e Embraer 120 “Brasilia”, bun de stiut, nu mai merg cu asa ceva niciodata ! Nici macar Malev nu era, era ceva de genul “Budapest airport services”.
Ne urcam noi in troaca, avea 10 randuri a cate 3 scaune, in afara de unul toate ocupate. Ghiozdanul nu incape, il tin la picioare, noroc ca zborul are 50 de minute, mai nasol ca in dreapta stau 2 copii gemeni cam la 1 an asa care plang de cand s-au urcat… are asta o decolare de transpir cu tot cu palme, zici ca e planor. La ce altitudine zboara sunt sigur ca un avion sanatos ajungea in 25 de minute, abia astept sa ma uit pe google earth sa vad ce distanta e intre Budapesta si Zagreb. LATER UPDATE: 300 km

Ajung in Zagreb, ma duc spre “connecting flights”, ma pun astia sa ies din aeroport si sa fac check-in din nou ca la transfer desk nu e nimeni. Intre noi fie vorba nici prin aeroport nu e nimeni, checkinul e inchis, zici ca e orasul parasit. Bag sa deschid laptopul si cand pun mana pe el aproape ca ma ard. Idiotul asta n-a mai vrut sa intre in hibernare si a stat pornit inchis ermetic tot drumul de la Budapesta. Bineinteles ca s-a si restartat intre timp si dureaza 5 minute sa il pornesc, timp in care stau cu morcovul in fund daca o porni… (pana porneste mai ma uit in jur si vad ca astia sunt pasionati de retele, la ei toti vorbesc TCP/IP. Nu stiu ce sa fac cu IP-ul ala… clar merita incercat!)

Porneste, dar internet n-am (ip-ul ala n-a mers) asa ca ma apuc sa scriu povestea asta…. intre timp vad un zbor spre Pula. Scurt si la obiect, mai-mai ca-mi vine sa ma duc!
Se deschide checkinul dar n-are rost sa ma duc prea repede ca la astia nu se fumeaza in aeroport. Adica nici nu sunt in UE dar au adoptat repede regulile… bulangii
Incerc sa apelez la solutia mea de rezerva, sa ma conectez prin telefon, macar sa postez ce am scrie. Telefonul stia sa faca sharing la conexiunea 3G pe calculator. Stia, acum nu mai stie…
Daca o si termin si o postez inseamna ca am ajuns cu bine in Skopje. Dar sa nu ne grabim, nu stiu ce gasesc in Skopje, poate n-am internet acolo, dupa cate zboruri ii au ca destinatie, nu cred ca e tocmai Sillicon Valley.

Pana la Skopje, am ajuns la poarta de imbarcare, dar are intarziere cel putin 30 de minute. Urmatoarele informatii le vom primi la 9 PM, cand ar trebui sa plece de fapt. Iar zborul de Pula se imbarca deja…

Mi-e si un pic de foame daca stau sa ma gandesc, pe primul zbor am avut vreo 10 covrigei de mancare iar pe al doilea o turta dulce. A naibii criza se simte si in stomac!

Update 1: intre timp ne-au spus ca urmatoarele informatii le vom primi la 9:30 CET
Update 2: am ajuns cu bine. chiar si bagajul (ultimul)… rasuflu usurat dupa ce stau 20 de minute la coada la passport control. cele 4 pachete de tigari din bagaj nu mai sunt, mi le-au vamuit sarbii sau macedonienii, dar nu mai conteaza, sunt prea obosit, gasesc eu ceva dimineata sa cumpar. chiar si soferul mai ma asteapta !
Ajung la hotel. In rezervare scria in descrierea camerei “river view” dar cand deschid geamul vad un mare acoperis, cam ca in Mr. Bean. Ma duc la receptie si ala se jura ca aia e partea cu raul, numai ca nu se vede, ca toate camerele de pe partea aia sunt cu “river view”. E 1 noaptea, sunt plecat de acasa de la 8 dimineata, deja am capsa pusa si simt cum imi creste tensiunea… ii explic eu ca daca scria “river side” acceptam, altfel eu vreau o camera de unde sa vad raul, asa de ambitie. Pana la urma se poate si ma culc si eu 5 ore
Update 3: trebuia sa ajung la British Council unde au organizat evenimentul. Iau taxiul pe care mi l-au pregatit baietii, ii spun omului si ma duce pe un varf de deal la ambasada Marii Britanii si vrea sa ma lase in fata unei bariere… am marea inspiratie si il intreb daca asta e British Council de pe strada Goce Delcev numarul 6. Il vad nesigur si ii spun ca nu ma dau jos din masina pana nu imi confirma. Bineinteles ca asta e decat ambasada, British Council fiind cam la 200 m de la hotelul meu. O luam tot drumul inapoi si ajung in sfarit, dar internetul nu merge ca le trebuia cablul in alta camera, asa ca stau pe GPRS…
Update 4: a castigat Mircea Lucescu cupa UEFA! Felicitari

Related posts: